Oferind prea mult copiilor, ii rasfatam?

Oferind prea mult copiilor, ii rasfatam?

Faţă de generaţiile precedente, copiii de astăzi primesc mult mai multe cadouri. Dar nu acest lucru îi transformă automat în copii răsfăţaţi.

Pentru a adopta soluţia cea mai bună în faţa multiplelor solicitări din partea copiilor trebuie să ne obişnuim să punem trei întrebări:
- merită copilul meu să-i cumpăr acest lucru?
- are nevoie de el?
- am cu ce să-l cumpăr?

Putem să-i recunoaştem copilului merite deosebite, dar să nu dispunem de mijloace financiare. Sau să dispunem de mijloace financiare, dar să nu fim convinşi că ar avea nevoie de acel obiect, sau că l-ar merita. Privind astfel lucrurile, nu ceea ce cumpărăm ci contextul în care o facem ne arată dacă un copil este răsfăţat sau nu.

Noţiunea de merit nu face referire doar la performanţa copilului, ci şi la atitudinea sa. Ne aşteptăm să facă efortul de a se adapta la exigenţele pe care le avem faţă de el, fără a face “o criză” de fiecare dată când i se refuză ceva. Să dea ce e mai bun în el atunci când face ceva. Îi cerem să dea dovadă de respect faţă de cei ce-l înconjoară şi îndeosebi faţă de cei ce îşi consacră o mare parte din viaţă pentru a avea grijă de el. La aceste lucruri trebuie să ne reportăm atunci când evaluăm dacă merită.

Mai greu este să stabilim dacă într-adevăr copilul are nevoie de un anumit lucru. Uneori, doreşte să fie la modă – fie că este vorba despre îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, un telefon sau vreun alt dispozitiv de ultimă generaţie, lucruri pe care le vede la alţi copii de aceeaşi vârstă. Trebuie să ţineţi cont şi de acest aspect, fără a ajunge la excese.

Ştiaţi că tocmai copiii răsfăţaţi primesc de fapt cel mai puţin? Pare ciudat, dar când un părinte îi oferă copilului orice, fără discernământ, o face fie pentru a-i câştiga afecţiunea, fie pentru a compensa faptul că nu îşi petrece prea mult timp cu el. Din aceste motive, părintele este incapabil să-i refuze ceva copilului. Ce este prioritar pentru acest tip de părinte? Nevoia reală a copilului sau nevoia părintelui de a fi iubit de propriul copil? La fel se întâmplă şi cu părinţii puţin disponibili pentru copiii lor, care îi privează de un lucru esenţial: prezenţa lor iubitoare.

De-a lungul timpului, am observat că, atunci când devin adulţi, copiii care au fost copleşiţi din punct de vedere material simt nevoia de a se sprijini de posesiuni pentru a se convinge că sunt “cineva”. Ei nu au primit prea mult, ci într-un mod greşit. Părinţii acestor copii au investit greşit pe plan afectiv. În contrast cu aceşti copii răsfăţaţi, cei care au primit din partea părinţilor în primul rând afecţiune (şi daruri, dar alese cu discernământ) nu manifestă aceeaşi nevoie imperioasă de a avea. În cazul copiilor care nu au fost răsfăţaţi, această nevoie se va estompa în timp, atenuată de convingerea interioară a propriei valori.

Sursa foto: www.sxc.hu

0 comentarii