Caietele de vacanta

Caietele de vacanta

La începutul lunii august copiii noştri ar trebui să înceapă să lucreze în caietele speciale pentru timpul vacanţei. Dacă încă nu l-ati cumpărat, îl găsiţi în librării. Un astfel de caiet cuprinde exerciţii, probleme, jocuri, texte pe care copilul trebuie să lucreze, exerciţii de vocabular, întrebări de cunoştinţe generale, într-un cuvânt o trecere prin materia clasei pe care a terminat-o de curând.

Când şi cât? În fiecare zi, câte o oră şi jumătate, cu pauză de 10 minute, de preferat în cursul dimineţii, copilul va rezolva câte 2-4 pagini. Dacă este rapid şi rezolvă mai repede cele 4 pagini, daţi-i o dictare sau o copiere. Dacă întâmpină greutăţi la vreun exerciţiu, e bine să treacă mai departe şi să rezolve ceea ce ştie (ar cam trebui să ştie să rezolve totul).

Urmează ca dumneavoastră, părintele, să verificaţi zilnic munca lui, să vedeţi ce ştie şi ce a uitat. Tot când verificaţi îl ajutaţi să rezolve şi ceea ce nu a ştiut să rezolve singur.

Cum îl ajutaţi? Niciodată spunându-i rezultatul. Convingeţi-vă mai întâi că a citit cu atenţie cerinţa exerciţiului şi a înţeles, apoi daţi-i îndrumări generale. Ajutându-l astfel, el va fi acela care va reuşi să rezolve dar prin efort propriu. Corectaţi zilnic ceea ce a rezolvat. Aşa copilul este imediat ajutat dacă a greşit, iar a doua zi poate continua cu următoarele 4 pagini.

Dacă de exemplu, a uitat, sau rezolvă în mod greşit scăderea a două numere cu trecere peste ordin, îi explicăm modul de rezolvare, apoi îi dăm 10 exerciţii asemănătoare imediat. Greşeşte din nou? Alte 10 exerciţii, dar îi cereţi să socotească şi cu voce tare; urmăriţi-l şi veţi vedea unde greşeşte.

Nu-l lăsaţi să rezolve tot caietul în 3 zile, chiar dacă este capabil. Dacă este rapid şi dornic de a rezolva mai mult, puneţi-i la dispoziţie culegerile de limba română şi matematică. Nu trebuie uitată lecturarea cărţilor, minim o oră pe zi.

Succes şi vacanţă plăcută în continuare!

Sursa foto: www.sxc.hu

0 comentarii