Bunicii si copiii

Bunicii si copiii

Când vorbim despre copilărie, gândul ne duce şi spre amintirea bunicilor. Bunicii fac parte din familia lărgită şi sunt la rândul lor părinţi, au capacitatea de a îngriji copilul și de multe ori ajung să petreacă mai mult timp cu cei mici decât părinții.

Bunicii şi nepoţii fac parte din generaţii diferite, o filiaţie intermediată de părinţi. Fie că au ieşit deja la pensie sau nu, fie că au mai mult sau mai puţin timp de petrecut cu nepoţii, bunicii au o mare disponibilitate sufletească, multă răbdare, mult tact și pur şi simplu o altfel de atitudine şi implicit o altfel de influenţă asupra copiilor.

De multe ori, bunica poate fi o bonă ideală. Dragostea faţă de nepoții pe care îi are în grijă joacă un rol important în modul de comportare cu aceştia. Primii ani din viaţa unui copil necesită multă grijă şi răbdare, iar acestea vin mult mai uşor din dragoste decât din datorie.

Bunicii pot să se ocupe de copii în absenţa părinţilor cu un dinamism demn de niște specialişti în educaţie, dar şi cu sensibilitate. Avem încredere deplină că se pot descurca în orice împrejurare. Indiferent de problemele care pot să apară într-o familie, copilul va şti că bunicii vor fi mereu acolo. Prezenţa acestora în viaţa lui, îi oferă stabilitate emoţională şi afectivă deosebită. În plus, bunicii se vor îngriji de copil necondiţionat.

Copiii investesc multă afecţiune în figura bunicilor şi le rezervă un loc aparte. Fie că sunt o prezenţă cotidiană sau doar pe perioada vacanţelor, ei populează universul interior al copiilor prin amintirile trăite pe care le parcurg împreună. Povestite de bunici, micile anecdote despre străbunici sau despre părinţii lor îi fac pe copii să descopere aspecte pe care nu și le-ar fi imaginat. Îi ajută să relaţioneze cu copilăria părinţilor, cu tinereţea şi peripeţiile lor şi astfel să-i vadă pe părinţi mai accesibili și, poate, mai speciali.

Aflând mai multe despre părinţii lor, copiii vor simţi o afinitate deosebită şi vor deveni mai sociabili. Cu ajutorul bunicilor, copiii pot descoperi că şi părinţii lor au fost copii, că au făcut la rândul lor şotii, că ai mai greşit. Și toate astea îi fac să se apropie şi mai mult de părinți.

Dar… copilul este al părinţilor şi aceştia sunt cei care trebuie să se ocupe de educaţia lui. Bunicii nu pot lua locul părinţilor și nu pot fi un substitut permanent al acestora.

Când bunicii au grijă de nepoți se cam suspendă respectarea regulilor pe care le instituie părinţii. Bunicii sunt conştienţi că, la vremea când şi-au crescut copiii, erau prea ocupaţi cu munca pentru a le acorda atenţia cuvenită, iar acum îşi revarsă toată dragostea asupra nepoţilor. Și, de multe ori, îi răsfaţă mai mult decât ar trebui. Le iartă prea repede şi de prea multe ori greşelile, ignoră unele șotii.

Urmarea? Copilul va fi bulversat, nu va înţelege pe cine să mai asculte: pe părinţi (care nu-l lasă să facă anumite lucruri) sau pe bunici (care îi permit aproape totul).

De multe ori, tot ce au realizat părinții în timp, cu răbdare și consecvenţă, bunicii fac “praf” într-un week-end. Ce-i de făcut? Nimic. Nu trebuie să începem un război care nu va folosi nimănui. Ne dorim o relaţie bună între copii şi bunici şi această relaţie n-o putem controla în totalitate; de aceea, înţelept ar fi să “închidem ochii”.

Putem totuşi să vorbim deschis cu ei despre teoriile noastre privind educaţia copiilor noştri, fără a le arăta că procedăm cu totul altfel față de cum au făcut-o ei pe motiv că ar fi dat greş când ne-au crescut.

Când mama sau soacra încep să-şi dea cu părerea mai mult decât ar trebui, pentru că ele consideră că au mai multă experienţă, lucrurile se complică. Ce facem pentru a nu ajunge la divergenţe? Trebuie să ne respectăm reciproc. Trebuie să comunicăm.

Bunica trebuie să respecte regulile mamei, în special cele care ţin de sănătatea şi siguranţa lui. Iar mama să fie mai îngăduitoare. Chiar dacă bunica a făcut ceva greşit, să i-o spună într-o manieră constructivă şi nu ca un reproş.

Pe de altă parte, nu e bine nici să ne încăpăţânăm să nu ascultăm deloc părerile “învechite” ale bunicilor. S-ar putea ca ideile lor să fie bune, mai ales că petrec majoritatea timpului cu cel mic şi vor ajunge să-l cunoască mai bine decât îl cunosc părinții. Trebuie să avem în vedere că aproape întotdeauna bunicii îmbogăţesc viaţa unui copil și merită să ne întrebăm dacă din opiniile bunicilor n-am putea învăţa ceva.

Adevărata contribuţie a bunicilor la buna dezvoltare a nepoților au adus-o deja, prin simplul fapt că le-au dat un părinte capabil să-şi ia singur destinul în mâini.

Credit foto: www.sxc.hu

0 comentarii