Prietenii copilului nostru

Pana la varsta de 3 ani, primii prieteni ai copilului sunt chiar parintii. Mergand la gradinita, isi va face prieteni, pentru ca simte nevoia sa aiba un anumit fel de relatii afective si la gradinita, la fel ca si acasa; doreste si invata sa-si faca prieteni. Incepe sa se simta mai apropiat de unul dintre colegii de grupa cu care se joaca mai mult. Daca mai au si norocul sa fie si colegi de clasa, la scoala, intre ei se va naste o prietenie pe viata.

La varsta mica, prietenia este o sursa de joaca, distractie, voie buna si relaxare. Sentimentele, emotiile, trairile interioare leaga aceste prietenii din coplarie, care vor ramane in memorie pentru mult timp, fiind o sursa de imbogatire sufleteasca. In multe situatii, copiii invata unii de la altii si se ajuta reciproc. Cand isi fac temele impreuna se consulta intre ei, invatand unul de la celalalt. Colaboreaza cand au de rezolvat o sarcina pe care n-ar fi putut sa o rezolve de unul singur. Invata unul de la celalalt, prin imitare, anumite comportamente: sarguinta, corectitudine, tenacitate.

Formarea unor relatii in afara universului familial inseamna primii pasi in societate pentru el. Copilul care nu paseste pragul familiei va avea dificultati de adaptare in colectivitate, se va izola iar de aici pana la depresie este un singur pas. Trebuie deci sa incurajam copilul sa-si faca prieteni, deoarece principala virtute a prieteniei este dezvoltarea autonomiei copilului si ajuta la construirea personalitatii lui. Sa-l incurajam sa fie comunicativ, tolerant, generos si sa nu fie timid.

Lipsa prieteniei dintre parinti si copii duce la frustrare. Cand copilul este lasat singur prea mult timp sau cand parintii sunt prezenti dar distanti, inexpresivi, indisponibili, copilul va invata diverse moduri de calmare fara ajutorul parintilor. Va deveni un copil singuratic, nu va avea incredere nici in el, nici in cei din jur, nu va fi capabil sa-si faca prieteni. Sau va deveni un tanar rebel care intra in grupuri cu preocupari si comportamante periculoase. Solutia este in mainile noastre: sa comunicam cu copilul. Sa avem inca de la varstele cele mai fragede o relatie de prietenie cu el, bazata pe sinceritate si incredere. Numai asa copilul va invata sa-si aleaga prietenii.

Unii parinti interzic copilului anumiti prieteni pe care si i-a facut, sau ii interzic sa se joace cu anumiti copii; asta poate duce in timp, la izolare. Copilul va avea impresia ca face ceva rau si astfel va ramane fara prieteni, va deveni introvertit. Putem insa sa supraveghem discret si sa intervenim in relatiile copilului atunci cand nu sunt benefice pentru el, insa intotdeauna argumentat si fara interdictii severe. Daca i se explica motivele pentru care un grup de prieteni nu este potrivit, va intelege si-si va insusi criteriile dupa care sa se ghideze atunci cand isi va alege prietenii.

Odata ce va creste, copilul va deveni din ce in ce mai selectiv in alegerea prietenilor. Va tine cont de preferinte comune, de dorinte, de modul in care ceilalti relationeaza astfel incat relatiile de prietenie sa fie armonioase. Criteriul similitudinii va deveni cel mai important si astfel nu va fi tentat de cei cu influente negative, pentru simplul motiv ca acestia nu corespund cu imaginea prietenului pe care si-l doresc.

Prieteniile din copilarie reprezinta o baza pentru relatiile ulterioare, ca adult. Relatiile intre copii de aceeasi varsta contribuie substantial la dezvoltarea sociala si cognitiva a copilului, la eficacitatea cu care va functiona ca adult. Singurul lucru care prezice corect adaptabilitatea ca adult nu-l reprezinta nici situatia la invatatura nici comportamentul in clasa, ci modul in care copilul se comporta cu ceilalti copii.

In putinul timp liber pe care il aveti, incercati sa rastalmaciti impreuna cu copilul dumeavoastra, aceste proverbe, ca niste buni prieteni ce sunteti: “Prietenul la nevoie se cunoaste”, “Spune cu cine te-mprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”.

0 comentarii