Motivatia invatarii

Motivatia invatarii

In general, motivatia este un element esential pentru a reusi in viata. Pe scurt, motivatia este un motiv de actiune. Motiv care dinamizeaza comportamentul uman, care initiaza, organizeaza si regleaza actiunile in directia scopului urmarit. Deci motivatia elevului este esentiala in procesul de invatare, in formarea atitudinii fata de scoala, fata de munca de elev.

Formarea atitudinii fata de invatatura depinde de factori externi (familie, scoala, mijloace de informatie), de factori interni (particularitati fizice si psihice) si de tresaturile individuale ale fiecarui elev (intelectuale, afective, emotionale temperamentale, caracteriale). Numai prin motivatie se poate explica atitudinea activa sau mai putin activa in procesul de dobandire de cunostinte.

De ce vin elevii la scoala?

Chiar, v-ati gandit vreodata de ce vin elevii la scoala? Pana cand isi vor forma un sistem solid de valori si motivatii superioare (dorinta de a se evidentia la concursuri scolare, dorinta de a fi bine pregatiti pentru examene, aspiratia catre o anume meserie), ei vin la scoala pentru a face pe plac parintilor sau pentru ca si alti copii din cartier fac la fel sau pentru ca se tem de consecintele repetentiei sau excluderii din scoala, uneori si din impulsul de afirmare al eului, din dorinta de ridicare sociala, din ambitie, din curiozitate.

Atat invatatorul, cat si familia trebuie sa sprijine toate formele de motivatie ale elevului si sa le promoveze permanent pe cele mai valoroase. Formarea motivatiei este un proces de lunga durata. Atitudinea parintilor fata de invatare, scoala, invatator sau profesor este inoculata treptat si copiilor si, dupa cum stim, exemplul conteaza mult in atitudinea elevului.

Educarea motivatiei atinge stadiul superior cand apar sentimente trainice legate de valoarea muncii si a culturii. Bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fata de materia asimilata, fata de obiectul de studiu.

Intr-o activitate, oricare ar fi ea, deci inclusiv in cazul invatarii, randamentul creste paralel cu forta motivatiei. Dar, atentie! Cand dorintele devin prea puternice, sub influenta cerintelor prea mari ale parintilor, intervin inhibitii generate de teama de a gresi si de a nu fi la inaltimea asteptarilor; atunci, randamentul nu mai creste, ci chiar scade. Emotivitatea crescuta a elevului, mai ales intr-o situatie stresanta, poate determina rezultate sub nivelul capacitatii sale.

Succesul, insuccesul si motivatia

Succesele sau insuccesele inregistrate, din diferite cauze, in diferite faze ale invatarii, pot mobiliza sau demobiliza elevul in cursul indeplinirii sarcinii. Succesul incurajeaza, mareste eficienta activitatii si diminueaza efectul oboselii, spre deosebire de insucces, care poate avea efecte contrare. Elevul care reuseste intr-o sarcina mai dificila se simte satisfacut de munca lui, de efortul pe care l-a depus in invatare; sentimentul succesului poate compensa un insucces avut anterior sau poate contribui chiar la inlaturarea sentimentului de inferioritate; increderea in sine va spori, iar interesul fata de obiectul de studiu respectiv va creste.

Nereusita, mai ales daca se asociaza cu nemultumirea si critica parintilor, poate genera o motivatie scolara negativa. Astfel, elevul va respinge ideea de a mai invata la obiectul respectiv, pentru ca se va simti descurajat de propriul esec si de nemultumirea celorlalti. Motivatia neinvatarii deriva deci din insuccese, din lipsa aptitudinilor la o anumita materie sau din lipsa sustinerii morale din partea familiei. Recunoasterea succeselor copilului, atat in familie cat si in afara ei, consolideaza comportamentul si atitudinea care au asigurat obtinerea succesului. In continuare, copilul va tinde sa procedeze in mod similar sau chiar mai elaborat, avand scopul de a reusi din nou.

Cum putem interveni?

Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa gandeasca pozitiv atunci cand se afla in fata unei situatii dificile: „este greu, dar sunt capabil sa reusesc”; sa-i obisnuim sa-si compare rezultatele actuale cu cele anterioare, pentru a sesiza progresul sau regresul si sa nu se compare cu ceilalti colegi; sa-i lasam sa-si defineasca singuri obiective ale invatarii (precise, pe termen scurt, in conformitate cu capacitatea lor); sa-i obisnuim sa nu se culpabilizeze, sa nu se judece prea aspru atunci cand gresesc.

Credit foto: www.sxc.hu

0 comentarii