After-school

After-school

Sugeram în articolul precedent să apelaţi la un after-school dacă nu aveţi o persoană de încredere care să ia copilul de la şcoală şi să-l supravegheze când îşi face lecţiile, cât timp sunteţi la serviciu.

La after-school copilul îşi face temele sub supravegherea unui cadru didactic calificat, în măsură să-i acorde sprijin prin îndrumări şi explicaţii în vederea efectuării unor teme de calitate, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi al esteticii (încadrarea în pagină, titlul, data, alineatul, scrierea corectă a literelor). Aceste deprinderi se formează la şcoală şi se consolidează în timpul efectuării temelor, în special la elevii de vârstă mică. Odată formate, elevul nu va mai avea nevoie de atenţionări înainte de a-şi scrie temele.

Tot la after-school elevii vor învăţa lecţiile la Ştiinţe ale naturii, la Geografie, Istorie, Educaţie moral civică. Asiguraţi-vă că au învăţat lecţiile la aceste obiecte, deoarece unii elevi consideră că dacă şi-au efectuat temele scrise au terminat lecţiile. Nu este aşa! La Limba română trebuie să citească lecţia de două-trei ori pentru a o înţelege şi abia apoi vor putea rezolva exerciţiile date ca temă. La Matematică trebuie învăţată regula, apoi rezolvate exerciţiile aplicative. La Geografie şi Istorie au de învăţat şi de memorat date şi termeni specifici acestor obiecte de studiu. Totul trebuie realizat în timpul petrecut la after-school pentru că seara, după ora 19, chiar şi un şcolar de clasa a IV-a nu mai dă randament.

Sunt de părere că dumneavoastră, părinţii, trebuie să verificaţi zilnic temele efectuate la after-school. Cereţi copiilor caietele şi faceţi aprecieri asupra temelor, dar şi a modului cum au lucrat la şcoală. Faceţi observaţii când vedeţi că nu respectă regulile de încadrare în pagină sau când scriu dezordonat. Copilul trebuie să ştie că acasă va fi controlat. Astfel se va mobiliza mai mult să-şi scrie temele frumos şi corect, iar în clasă să lucreze cu atenţie.

Săptămânal sau chiar mai des, dacă e posibil, vorbiţi cu doamna învăţătoare de la after-school ca să aflaţi cum munceşte copilul dumneavoastră, cât se implică în rezolvarea temelor, dacă reuşeşte să se concentreze şi de cât ajutor are nevoie în rezolvarea temelor. Dacă ar efectua temele acasă, sub supravegherea dumneavoastră, aţi cunoaşte toate aceste aspecte, dar aşa, trebuie să vă informaţi.

Frecventarea unui after-school permite evitarea efectuării temelor seara, după ce vă întoarceţi de la serviciu, când copilul este obosit, iar dumneavoastră pe ultimele rezerve de răbdare pe ziua respectivă. Important este să vă faceţi timp măcar 10 minute când vă întoarceţi de la serviciu să vorbiţi cu copilul despre ce a făcut la şcoală şi să vă arate caietele şi temele efectuate la after-school. Este greu, dar este în interesul dumneavoastră şi mai ales al copilului.

Sursa foto: StockXchng

0 comentarii